Gheorghita Costea

Contabilul comunei Ciocanesti, d-na Gheorghita Costea este funcţionar public şi nu poate fi membru al unui partid politic. Aceasta coordonează compartimentul financiar-contabil al primariei.


 

PRINCIPALELE ATRIBUŢII

Compartimentul financiar-contabil este subordonat direct primarului, colaborând, în activitatea sa cu celelalte compartimente din cadrul Primăriei.
Activitatea compartimentului este grupată în 2 mari categorii:

  • activitate legată de bugetul local
  • activitatea de contabilitate.

Activitatea legată de bugetul local se referă la următoarele atribuţii principale:

  • Întocmeşte proiectul de buget pentru Consiliul Local la propunerea primarului,
  • Întocmeşte propunerile privind rectificările bugetare ori de câte ori este nevoie,
  • Întocmeşte prognoza bugetară pe 3 ani, corelată cu programul de investiţii,
  • Defalcă veniturile şi cheltuielile bugetare pe trimestre, pe capitole şi articole,
  • Urmăreşte execuţia bugetului local, inclusiv a instituţiilor subordonate,
  • Întocmeşte rapoartele trimestriale şi anuale privind execuţie bugetară şi le transmite la Direcţia Gen. a Finanţelor Publice,
  • Urmăreşte încadrarea cheltuielilor în nivelul creditelor bugetare aprobate, pe trimestre, pe capitole, articole pentru bugetul propriu al comunei,
  • Face propuneri privind virările de credite bugetare între capitole şi/sau între articole, începând cu trimestrul al lll-lea al anului bugetar,
  • Primeşte şi înaintează Primarului virările de credite bugetare solicitate de către unităţile subordonate.

Activitatea de contabilitate se referă la următoarele atribuţii principale:

Organizează şi conduce contabilitatea patrimoniului întocmind trimestrial darea de seamă contabilă,
Verifică şi centralizează situaţiile financiare prezentate de către instituţiile subordonate,
Exercită controlul financiar preventiv, respectând legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice.
Ţine evidenţa cheltuielilor pe capitole, titluri, articole şi alineate de cheltuieli,
Efectuează operatiuni de deschidere  de credite pentru unităţile subordonate în baza bugetelor de venituri şi cheltuieli,
Întocmeşte documentele de plată către societăţile bancare şi urmăreşte primirea la timp a extraselor de cont şi verificarea acestora cu documente însoţitoare,
Întocmeşte acte contabile  în conformitate cu reglementările în vigoare,
Întocmeşte rapoarte si statistici,
Centralizează statele de plată, calculeză şi virează sumele reţinute din salariile angajaţilor şi sumele  datorate de către unitate pregătind documentaţiile necesare.
Îndeplineşte şi alte sarcini care decurg din actele normative în vigoare.